UE-istoric, scop, instituții
Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și
politică între 27 de țări europene.
Istoric:
Uniunea Europeană își are originea în mai multe
tratate semnate în perioada ulterioară celui de Al Doilea Război Mondial.
Primul pas a fost promovarea cooperării economice,
pe baza ideii ca țările implicate în schimburi comerciale să devină
interdependente din punct de vedere economic și să devină astfel mai probabilă
evitarea conflictelor. Drept urmare, în 1958, a luat naștere Comunitatea
Economică Europeană, cu obiectivul inițial de a consolida cooperarea
economică dintre șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și
Țările de Jos.
De atunci, 22 de alte țări li s-au alăturat (Regatul
Unit a părăsit UE la 31 ianuarie 2020), creându-se o imensă piață unică (denumită
și piață internă), care continuă să se dezvolte pentru a-și valorifica întregul
potențial.
Scop:
Ceea ce a început ca o uniune pur economică a
evoluat treptat, devenind o organizație care acționează în numeroase domenii de politică diferite, de la politici climatice, mediu și
sănătate la relații externe, securitate, justiție și migrație.
UE asigură pacea, stabilitatea și prosperitatea,
ajută la creșterea nivelului de trai, lansând și moneda europeană
unică: euro.
În prezent, peste 340 de milioane de cetățeni ai UE
din 19 țări folosesc euro ca monedă proprie și se bucură de avantajele pe care
le oferă aceasta.
Ca urmare a eliminării controalelor la frontieră
între cele mai multe dintre țările UE, oamenii pot călători liber pe aproape
întregul continent.
De asemenea, le este mult mai ușor să trăiască și să muncească într-o altă țară din Europa. Toți cetățenii UE
au dreptul și libertatea de a alege țara UE în care doresc să studieze, să
lucreze sau să se pensioneze.
Fiecare stat membru al UE trebuie să le acorde
cetățenilor Uniunii exact același tratament pe care îl acordă propriilor
cetățeni în ceea ce privește ocuparea locurilor de muncă, securitatea
socială și impozitele.
Piața unică
este principalul motor economic al UE. Aceasta permite libera circulație
a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor. UE își propune să
urmeze această direcție și în alte domenii, precum piețele energiei,
cunoașterii și de capital, pentru a le garanta cetățenilor europeni beneficii
conexe maxime din aceste resurse.
Insitutii reprezentative:
UE depune în continuare eforturi pentru ca instituțiile care o guvernează să fie mai transparente și
mai democratice. Deciziile sunt luate în cel mai deschis mod posibil și cât
mai aproape de cetățeni. Parlamentului European, ai cărui membri sunt aleși prin vot direct, i-au
fost acordate mai multe competențe, iar parlamentele naționale joacă un rol mai
important decât în trecut, colaborând îndeaproape cu instituțiile UE.
UE este guvernată de principiul democrației
reprezentative, cetățenii fiind direct reprezentați la nivelul UE în
Parlamentul European, iar statele membre fiind reprezentate în Consiliul European și în Consiliul Uniunii Europene.
Comentarii
Trimiteți un comentariu